Mama Alexandrei Stan, declarații despre participarea fiicei sale la Survivor: ”Mă rog la Dumnezeu să nu pățească ceva rău”

Publicat: 27 ian. 2021, 09:06 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Mama Alexandrei Stan a făcut dezvăluiri despre fiica sa care a acceptat provocarea din Republica Dominicană. Femeia a recunoscut faptul că are mari emoții în ceea ce o privește pe blondină și asta pentru că artista are câteva temeri pe care încă nu le-a depășit.

Alexandra Stan se numără printre vedetele care se luptă în Republica Dominicană pentru marele premiu.

Recent, mama cântăreței a mărturisit faptul că la fiecare ediție este cu sufletul la gură, dar totodată își susține fiica ori de câte ori aceasta participă la probe.

„Cred că îi este greu, dar cred că se va descurca. Ea își exteriorizează foarte mult emoțiile, ca să se elibereze. Am sfătuit-o, am vorbit mult înainte să plece, să nu țină în ea. Este un mod de vindecare. Începe să își spună cuvântul lipsa hranei, deși ea este învățată să mănânce puțin, e vegetariană. Condițiile și depărtarea, fără comunicarea cu noi, își spun cuvântul. Eu stau numai cu pastile. Nu am probleme cu inima, dar am emoții foarte mari, simt că-mi iese inima din piept. Soțul meu se uită și este foarte încordat, o încurajează ”hai, mai tată!”, ”hai, scumpa lui tată, hai iubita mea, hai că poți!”. De multe ori îl temperez, îi spun că o să fie bine. Totul este să nu se accidenteze, eu mă rog la Dumnezeu să nu pățească ceva rău, este cea mai mare grijă a mea”, a spus mama Alexandrei Stan, potrivit kanald.ro.

Ce spune mama Alexandrei Stan despre frica de înălțime a cântăreței

Mama Alexandrei Stan a vorbit și despre copilăreia fiicei sale la malul mării.

De asemenea, aceasta a făcut declarații și despre teama de încălțime pe care o are artista.

„Teamă de apă nu avea. De mică a crescut pe malul marii. Pleca cu prosopul de gât, cu copiii, veneau la prânz, mâncau și plecau iar până seara la șapte. Nu doreau să mănânce decât salată de roșii și cartofi prăjiți. De înălțime are într-adevăr frică și mă moștenește pe mine, eu am frica asta de înălțime. Ea în subconștientul ei știa că vor fi probe din acestea, cu înălțime, dar a dorit să își depășească fricile. De aceeea se exteriorizează așa, țipă”, a detaliat mama Alexandrei Stan.

Publicat: 27 ian. 2021, 09:06 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×